Povestea Class Park Târgoviște la Cupa Cartierelor Târgoviște

Românii au o vorbă din înțelepciunea populară, “toamna se numără bobocii”. A venit toamna, aşa că este vremea să ne numărăm şi noi “bobocii”, mai exact rezultatele muncii noastre de la începutul anului

Cel mai recent proiect prin care ne-am implicat în activitatea comunității din oraș a fost participarea pentru prima dată la Cupa Cartierelor, eveniment din cadrul Zilelor Cetății Târgoviște 2019. A fost ocazia perfectă de a ne cunoaște mai bine vecinii de cartier și cu siguranță vom mai participa și altădată.  

În ceea ce privește activitățile de dezvoltare pentru complexul rezidențial Class Park Târgoviște, anul acesta a fost unul extrem de productiv: am terminat lucrările de asfaltare pentru M9 și M11, aproximativ 2000 mp, dar am început și săpăturile pentru blocul cu numărul 12, totul fiind făcut ca la carte, punând calitatea pe primul loc în orice situație.

Cupa Cartierelor Târgoviște

După atâta muncă, odată cu venirea toamnei a venit şi timpul distracției. Deloc surprinzător, locatarii noștri s-au mobilizat în timp record și au format o echipă de fotbal care ne-a reprezentat cu succes cartierul în cadrul celei mai tari competiții sportive din Târgoviște, Cupa Cartierelor.

Timp de o săptămână, târgoviștenii au mers în fiecare zi la Complexul Turistic de Natație Târgoviște pentru a-și susține echipa favorită. Fotbalul este sportul preferat al românilor de pretutindeni, ceea ce a făcut ca evenimentul Cupa Cartierelor să devină unul dintre cele mai aşteptate momente ale comunităţii întregului oraş, ajuns deja la a șaptea ediție. 

Acest eveniment a reunit toate cartierele din oraș într-un context competițional la cele mai înalte standarde, Cupa Cartierelor Târgovişte fiind comparată de mulți cu un “Champions League la tine în cartier”

Momente pline de emoție pentru Class Park Târgoviște

Ne bucurăm că avem o comunitate foarte unită la Class Park Târgoviște și am fost de-a dreptul emoționați când am văzut cât de mulți susținători au avut băieții noștri. Cu toții am stat cu sufletul la gură de la începerea meciului și până la ultimul fluier al arbitrului. 

Fiind prezenți în mijlocul spectatorilor, am avut ocazia să interacționăm direct cu oamenii și am descoperit că nimic nu se compară cu bucuria din ochii copiilor și cu mândria resimţită din vocile lor atunci când săreau în sus de bucurie, strigând “tati e acolo jos pe teren”.

Cu toții am trăit momente de suspans, de la primul fault în atac al echipei Class Park până la primul gol reușit de băieți. Portarul nostru a fost chiar desemnat unul dintre cei mai buni din etapă, așa că vrem să mulțumim din nou echipei care ne-a reprezentat cartierul cu succes. Ne bucurăm că am făcut parte din acest eveniment atât de important pentru comunitatea locuitorilor din Târgoviște și cu siguranță vom participa și la edițiile din anii următori.

Spiritul comunității la Class Park Târgoviște

Noi, la Class Park Târgoviște, ne implicăm în mod activ în evenimentele comunității din Târgoviște pentru că cea mai bună și eficientă metodă de a lua pulsul orașului este de a petrece momente de calitate alături de locuitorii de aici.

Când am pornit acest proiect acum 12 ani, am vrut să creăm un loc pe care să-l numiți cu mândrie ACASĂ, dar acest lucru nu este posibil fără a cunoaște foarte bine lucrurile de care târgoviștenii au nevoie pentru a se simți ca ACASĂ. 

Complexul rezidențial Class Park Târgoviște are o locație strategică într-o zonă liniștită și nouă a orașului care este în continuă expansiune și dezvoltare. Aici veţi regăsi parcuri de joacă, relaxare, fitness, bibliotecă și cinema, teren multifuncțional de fotbal. Totul pentru ca locuitorii  complexului să poată face activități cu familia, să facă sport și să acces rapid la tot ceea ce au nevoie.

Cel mai important ingredient din rețeta noastră pentru a crea sentimentul de ACASĂ este o comunitate unită, care să îi  primească cu brațele deschise pe toţi nou-veniţii. Suntem foarte mândri de comunitatea pe care am reuşit să o construim în cadrul complexului rezidențial Class Park Târgoviște pentru că este formată doar din oameni veseli, plini de voie bună, care se implică activ în integrarea noilor veniți, dar și care se susțin și se ajută unii pe alții în orice situație. 

Calendarul social al comunității Class Park Târgoviște

Cea mai recentă reuniune a comunității Class Park Târgoviște a fost desigur la meciurile din Cupa Cartierelor, unde locuitorii din complex s-au dus cu mic, cu mare să-și susțină vecinii de cartier. 

Însă acesta este doar începutul evenimentelor de toamna aceasta. În curând vom organiza Ziua Recoltei, unde cu toții ne vom aduna în cartier pentru a împărți și savura bucate de toamnă care de care mai alese – zacuscă, ghebe, murături și plăcinte de prune.

Cu fiecare eveniment organizat pentru comunitatea Class Park Târgoviște ne dăm și mai mult seama de sentimentul minunat pe care îl ai când ești ACASĂ și petreci timp de calitate cu familia, prieteniii și vecinii de cartier. Ne place să fim alături de oameni dragi și ne bucurăm de fiecare dată când avem ocazia să petrecem timp împreună. 

Cu fiecare familie nouă care se mută în complexul Class Park Târgoviște, povestea noastră mai adaugă un capitol și ne-am bucura ca următorul capitol să fie despre tine și familia ta. Programează-te pentru o vizionare și hai să vezi cu ochii tăi cum arată ACASĂ la Class Park Târgoviște!

Cu drag,
Echipa Class Park
0756.993.993
www.classpark.ro