Secretele Turnului Chindiei, construit de sângerosul Vlad Ţepeş. Mormântul lui Dracula ar putea fi ascuns sub faimoasa construcţie

Turnul Chindiei a fost construit în vremea domnitorului Vlad Ţepeş, cel mai sângeros domnitor român, cunoscut în întreaga lume sub numele de „Dracula”. „Adevărul“ vă prezintă secretele construcţiei.   “Adevărul” vă prezintă 10 lucruri mai puţin ştiute despre Turnul Chindiei, simbolul Târgoviştei, care atrage, anual, peste 140.000 de turişti.

1. Construit în secolul al XV-lea

Turnul Chindiei, cunoscut şi ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua domnii, iniţial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foişor de foc, dar şi pentru stocarea tezaurului.
2. Ce înălţime are turnul?

Clădirea măsoară 27 de metri în înălţime şi 9 metri în diametru. Între anii 1847 şi 1851, turnul a fost complet restaurat de către domnitorul Gheorghe Bibescu, care a înălţat construcţia iniţială cu 5 metri.

3. Simbolul Târgoviştei

Turnul Chindiei este cea mai importantă atracţie turistică din oraş şi totodată simbolul oraşului, elemente specifice edificiului fiind prezente pe stema oraşului, în partea de sus, dar şi în partea de jos. Fiind un monument istoric, clădirea găzduieşte acum o expoziţie de documente, arme şi obiecte care au aparţinut lui Vlad Ţepeş. Din punct de vedere administrativ, Turnul Chindiei se află sub tutela Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.

4. De unde vine numele de “Turnul Chindiei”

Există două ipoteze privind originea numelui turnului, însă nu există niciun consens în privinţa acestui fapt. Cea dintâi susţine că zone din vecinătatea turnului erau locul de desfăşurare a unor ospeţe, denumite „chindii”, de unde şi provenienţa numelui.   De asemenea, s-a sugerat că numele îşi are originea de la cuvântul „chindie”, un arhaism ce însemna „apus”, perioadă a zilei în care soldaţii ce apărau turnul aveau obligaţia să dea semnalul prin care cele cinci porţi ale oraşului erau închise. După acest moment, era interzisă intrarea sau ieşirea din oraş pe tot parcursul nopţii, iar locuitorii aveau obligaţia de a nu circula pe străzi şi de a nu întreţine focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil oraşul de la mare distanţă.

Citeste mai mult: adev.ro/nmborq